in-joaca: B/W

Se afișează postările cu eticheta B/W. Afișați toate postările

Trebuie sa va spun acum
ca l-am vazut
in vis
intre puntea mea
si cealalta!

Si l-am vazut carandu-si
lent
trupul unei lacrimi

Va spun acum caci mie
mi-e greu
sa trec
de pe puntea cealalta
intre ape...

steps for now on

Nu stiam ca floarea amara a singuratatii
are, daca o atingi pe obraz
Sunetul unor pasi care pleaca.

(Octavian Paler)

Imbratisare

Cand ne-am zarit, aerul dintre noi si-a aruncat dintr-o data
imaginea copacilor, indiferenti si goi, pe care-o lasa sa-l strabata.
Oh, ne-am zvarlit, strigandu-ne pe nume,
unul spre celalalt, si-atat de iute,
ca timpul se turti-ntre piepturile noastre,
si ora, lovita, se sparse-n minute.
....................................

(Imbratisare - Nichita Stanescu)

Inima

Bate, si eu stiu ca bate si vreau eu sa bata.
Bate si-o aud întruna si nu mai vreau sa bata
De fiecare data, ca-ntâia data.
De fiecare data, ca ultima data.
N-are culoare, n-are, ca miezul de piatra,
ca miezul pietrei, de-ar batea miezul de piatra.
Nimeni n-a vazut-o niciodata.
Mint ce-i care spun c-au vazut-o vreodata…
Ea bate,si eu stiu ca bate, si vreau eu sa bata.
O aud întruna, pâna nu mai vreau sa bata.
Dar auzul meu si ea sunt doar o bucata,
un singur bloc de piatra nedespicata.

autor - Nichita Stanescu

Copy copii

azi voi scrie un poem mic
cât un loz în plic necâștigător.
puteți să vă inspirați.
nu-i bai cu dreptul de autor,
deci luați. poate doar o stângă
de autoare, ruptă din umăr,
care oricum e peste hotare,
unde nu contează la număr
și nici el, ea, tra-la-la,
stânga ori dreapta.
pe aici e un singur copyright.
right? hait!... mi-am zis.
ea – copy me. el – copy me.
sau copy copii
îmbrățișați în hi hi hi

(monica manolachi - copyright)

ganduri

Poveste sentimentala

Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stăteam la o margine-a orei,
tu – la cealaltă,
ca două toarte de amforă.
Numai cuvintele zburau intre noi,
înainte şi înapoi.
Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
şi deodată,
îmi lăsam un genunchi,
iar cotul mi-infigeam în pământ,
numai ca să privesc iarba-nclinată
de caderea vreunui cuvânt,
ca pe sub laba unui leu alergând.
Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte şi înapoi,
şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, într-un vârtej aproape văzut,
structura materiei, de la-nceput.
(autor: Nichita Stanescu)